marți, iulie 18, 2017

O zi și o noapte într-o altă viață


cascada Vălul Miresei, Munții Apuseni

Povesteam aici că fetele au plecat pentru câteva zile în tabără. La sfârșitul săptămânii am plecat și eu cu Emi pentru o zi și o noapte acolo. O călătorie, cât de scurtă ar fi, te scoate din cotidianul comod, obligându-te să te adaptezi la noi situații, dar îți oferă la schimb șansa de a descoperi locuri și oameni noi, de a aduce bucurii proaspete în viață. 
Nu-mi amintesc să fi refuzat vreodată o excursie, o călătorie, fără să am un motiv foarte bine întemeiat. Cred cu tărie în frumusețea și utilitatea drumețiilor sau a călătoriilor și încerc să îi educ pe copii în acest spirit. Până acum n-am de să mă plâng, am tovarăși doritori de excursii. :)

După bucuria revederii cu fetele și după ce am primit camera în casa plină de taberiști, am plecat să cercetez  împrejurimile. În scurt timp s-a înnorat, s-a făcut frig și a început o ploaie strașnică, dar ce te împiedică să admiri muntele cu o cană de ceai fierbinte în mână?!


Ploaia a ținut puțin, din fericire, așa că am plecat cu Emi să descoperim o minunăție de izvor cu o apă atât de bună... Am băut pe săturate, ne-am spălat pe față, apoi iar am băut :), pentru că nu ne puteam dezlipi de izvor.


Contemplarea naturii e necesară, dar stomacul își cere drepturile, așa că am mers la cină. O parte dintre taberiști erau deja foarte ocupați!



Iarba udă nu te împiedică să lansezi lampioane și poate să trimiți o dorință în sus...




Iubesc luna de când mă știu. În satul copilăriei petreceam mult timp urmărind-o cum apare uriașă și rotundă din spatele celor trei brazi aflați pe muntele care se vedea clar din curtea noastră. Apoi mi-a alungat de multe ori somnul în casa bunicilor, o priveam fascinată cum lumina întregul cer și întreaga cameră.
Dar la mare, de câte ori nu m-am uitat la ea ca un îndrăgostit la iubita lui? Sunt câteva momente pe care le țin minte bine. La Costinești, în sunet de mandolină, la Mangalia în sunet de harpă, luna m-a însoțit tăcută și misterioasă în reveriile de la malul mării.

Și iată, am mai adăugat acum, la Răchițele, o imagine de neuitat: din cerdacul pensiunii, învelită cu o pătură, cu o cană de ceai fierbinte în mână, urmăream hipnotizată marginea pădurii care părea că alerge pe coama muntelui precum țesătura în mașina de cusut, în lumina fascinantă a lunii și în bătaia vântului care alunga norii cu repeziciune.

'Oprește-te, clipă! Ești atât de frumoasă!' Faust, Goethe

Iar în minte îmi răsuna pianul Denisei Young. Mi-am spus că am avut parte de câteva clipe de nemurire...



Dimineața a trebuit să recunosc virtuțile euforizante ale trambulinei, ba chiar iau în calcul serios să aducem o trambulină lângă bloc. Creează o stare incredibilă de bună dispoziție!



Gata bateriile! :)

Bună e trambulina, dar călătorului îi stă bine cu drumul! Am pornit spre cascadă. Pe drum, dumnealui se plângea că îl doare spatele (m-a auzit pe mine de câteva ori) și era supărat că nu îl duc în brațe.


Rățuștele roz cu picioarele în apa rece de munte. Cred că va fi una din amintirile lor foarte dragi mai târziu...



Aș fi stat mult și bine lângă cascadă. Căderea apei stârnea o pulbere fină, umedă și răcoroasă care  mi-a încântat fața și brațele, iar revărsarea aceea vioaie de apă te face să te simți foarte viu.


Când muzica apei acoperă zgomotul gândurilor...


O pălărie mai naturală decât o frunză de brusture, nici că se poate!

Înapoi la pensiune,  printre podbal și căpițe de fân.




Concluzie: 

 'Dacă ai impresia că aventura este periculoasă, încearcă rutina. Este letală.'  Paulo Coelho














miercuri, iulie 05, 2017

Când 3-2=aproape 0



De luni fetele sunt în tabără la munte. 
Ceea ce înseamnă că am rămas doar cu UN copil acasă.

 Abia acum încep să simt și eu gustul vacanței :). De la plimbat, citit, rezolvat diverse treburi în oraș, cu asociatul meu cu tot, DAR fără să fiu nevoită să alerg cu disperare ca să ajung acasă la o anumită oră, fără să aud mofturi la masă, fără să fiu arbitru, polițist, judecător și avocat, în același timp. Încep să aud normal și să folosesc preponderent tonalitățile joase ale vocii mele. Nu mai mătur de 10 ori pe zi, nici nu mai spăl vase după fiecare masă, iar gătitul l-am redus la minimum. 
Există pepeni, caise, piersici, nectarine, roșii și castraveți, ouă, morcovi (la care Emi nu protestează), există cartofi, o multitudine de legume și orez preparate simplu. 

Ce-am câștigat? Timp pentru povești, pentru joacă, pentru lenevire.  Nu degeaba pleda domnul Constantin Cucoș (pedagog și profesor universitar ieșean renumit) în cartea sa pentru 'răgaz și pierdere de vreme'.  Nu am cum și nici nu cred că aș  putea să nu fac nimic toată ziua, dar constat că a sta degeaba nu e deloc o idee rea. :)

Și când mă gândesc că m-am despărțit cu destulă tristețe de fete, deși eu am fost cea care am insistat să meargă, din dorința de a avea o experiență nouă! 

 prânzul improvizat ieri în Panemar, însoțit de cartea Luciei Muntean

puțină visare după un prânz sățios

Nu e ceea ce credeți! Aici e troleul 5 cu roțile sale iuți și pălărie pentru antene!

Ce zemoasă e nectarina asta!


După mașini apa e al doilea joc preferat, cred.

Popcorn-ul e mai gustos când e împărțit cu prieteni, chiar și necuvântători!



Zilele acestea mi-au amintit de multe din zilele petrecute cu Măriuța, pe vremea când ea era de vârsta lui Emi. Când am visat acești ani? Când a țopăit fețița aceea într-un șotron care a purtat-o brusc de la o picătură de argint viu la taberista de 11 ani de azi?

Dacă mă gândesc mai bine, matematica vieții nu coincide cu cea din școală; 3-2 nu fac decât temporar aproape 0, de fapt 3-2 fac tot 3...