joi, iunie 26, 2014

Tabăra etnografică de vară

Tabăra Etnografică de Vară 2014



Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează, în perioada 1 iulie – 29 august, a 14-a ediție a Taberei Etnografice de Vară, destinată copiilor cu vârsta între 6 – 16 ani.
În Secția în aer liber a Muzeului, în spații special amenajate, se vor desfășura atelierele îndrăgite, an de an, de către copii: pictură de icoane pe sticlă, modelaj în lut, confecționare de accesorii din mărgele.
Având durata de 4 ore pe zi, de la ora 10 la ora 14,  activitățile pe care le desfășurăm sunt relaxante, stârnesc interesul și creativitatea copiilor și le aduc satisfacția lucrului frumos făcut de mâinile lor.
Activitățile se desfășoară prin rotație zilnică (câte 1 activitate pe zi). Astfel, copiii lucrează într-un ritm lejer și realizează lucrările dorite de ei în timp scurt, iar atelierele au, pe rând, locuri disponibile pentru toți copiii doritori.
Perioada din vacanță petrecută în Tabără stă sub semnul bunei dispoziții, al creativității, al lucrului în aer liber și al pasiunii pentru frumos.
Vă așteptăm, dragi copii, la Tabăra Etnografică de Vară!

Program de desfășurare: 1 iulie-29 august 2014 (cu excepția sărbătorilor legale), de luni până vineri, între orele 10 – 14 (pauza de masă – cu gustarea adusă de acasă -  de la ora 12.00 la 12.30).
Locația: Parcul Etnografic Romulus Vuia, str. Tăietura Turcului FN, Cluj-Napoca
Vârsta participanți: 6-16 ani
Condiții de înscriere și taxă: Înscrierile se fac la locul de desfășurare a Taberei. Taxa: 20 lei/zi. Se fac înscrieri pe serii de 5 zile (cu posibilitatea recuperării zilelor lipsă, pe durata Taberei 2014).
Necesare: pachet cu mâncare și apă, pentru pauza de masă; îmbrăcăminte și încălțăminte adecvate activităților în aer liber.
Pentru buna desfășurare a programului, copiii vor fi aduși la locul de desfășurare a Taberei între orele 9.45-10.00 și vor fi preluați de la ateliere între 14.00 - 14.15. Accesul la Tabără se face prin intrarea principală în Parcul Etnografic. Vă mulțumim pentru cooperare.
Regulamentul taberei poate fi găsit aici: http://www.muzeul-etnografic.ro/ro/regulament-tabara-de-vara





0 comentarii:

Blog Archive