Amintiri din Budapesta

Vorba cântecului lui Laurențiu Duță: Amintirile mă chinuiesc :), așa că vreau să îndulcesc chinul povestind și altora despre excursia de 3 zile, la sfârșit de august, la vecinii noștri unguri. Din ianuarie ne-am străduit să plecăm și, cu ajutorul Domnului, am ajuns în august. A fost prima noastră ieșire din țară, așa că vă dați seama că motivele de bucurie erau nenumărate. Am fost toți 4 (pardon, 5, cu bebe cu tot!) și ne-a plăcut la nebunie, chiar dacă:

• ne-a plouat la sosire și într-una din zile ZDRAVĂN
• seara eram epuizați de la mersul pe jos, iar Nectaria uneori nu mai știa pe ce lume e, adormea pe noi, mai precis
• eram tot timpul cu ochii în 10 după copii
• din cauza oboselii, episoadele de încăpățânare ale duduilor noastre au sporit
• am trecut prin câteva peripeții
• am avut foarte puțin timp la dispoziție...
• din puținul timp avut, probabil că jumătate  l-am petrecut căutând toalete :):):)
• locuiam destul de departe de centru
• hrana vegetariană era greu de asigurat (pentru noi, care nu aveam mașină și timp de căutat magazine, piețe a fost dificil)

Am trecut de câteva ori bune peste Dunăre, pe Podul cu Lanțuri, am văzut câte ceva din Buda, nu cât ne-am fi dorit, dar suficient cât să plănuim să revenim, am pedalat pe Insula Margareta, pe care am admirat-o într-o oră (:, am călătorit cu metroul (deliciul copiilor!), cu autobuzul, cu funicularul, cu tramvaiul în diverse zone, ne-am minunat de animalele din Grădina Zoologică și ne-am îndrăgostit de câteva prăjituri dintr-o cofetărie aflată în drum spre Bastionul Pescarilor (dacă nu v-ați dat seama deja sunt mare iubitoare de prăjituri !). Muzeul de Istorie și Muzeul de Artă au rămas ca obiective pentru o excursie viitoare, căci la cât erau de mari ne trebuia cel puțin o zi pentru fiecare, iar noi nu dispuneam de acest timp. Seara am admirat strălucirile orașului și ne-am întors obosiți frânți, dar încântați la gazda noastră minunată, pentru ca ziua următoare s-o luăm de la capăt. Și am mai fi luat-o de la capăt de câteva ori, dar ne aștepta România cu brațele deschise.

După această ieșire, Clujul mi s-a părut...mic. A fost o senzație incredibilă, care a durat vreo două săptămâni...

P.S. Fără engleză NU știu cum ne-am fi descurcat...

 Iată câteva poze...