vineri, aprilie 08, 2011

Păstura sau pâinea albinelor

Păstura este poate cel mai valoros produs al stupului, dar şi cel mai puţin cunoscut. Puţini ştiu ce este păstura şi cu mult mai puţini se încumetă să treacă la recoltarea ei. În esenţă, păstura este un polen modificat, hrana harnicelor albine.

Sub influența substanțelor adăugate de albine, a microorganismelor, a temperaturii şi umidităţii ridicate din cuib (stup), precum și datorită modului de conservare, polenul suferă o serie de transformări biochimice și modificări structurale, transformându-se în păstură.

Conţinut şi caracteristici:
Păstura este un produs natural, cu însuşiri mult mai valoroase decât ale polenului datorită conținutului mai mare în zaharuri simple, vitamină K, enzime și aminoacizi, precum și a acidității sporite ce o face ușor asimilabila. Față de polen valoarea nutritivă și antibiotica este de 3 ori mai mare . De asemenea, învelișul extern al polenului, exina, este distrus, determinînd asimilarea mai ușoară de către organism. Datorită cantității mari de acid lactic și proprietăților antibiotice, păstură poate fi păstrată timp îndelungat, fără a se observă modificări majore, cantitative sau calitative. Păstrată la loc uscat și răcoros, poate rezistă până la 17 ani.

Compozitia chimica a pasturii este urmatoarea:
- carbohidrati (glucide) -- 35%;
- lipide -- 1-6%;
- caretonoizi( provitamina A-200-875 mg/kg;
- vitamina E -- 1,7 g /kg;
- vitamina C -- 6-200 mg /100g produs.

Recomandări:
Păstura acoperă toată gama de recomandări ale polenului: afecţiuni hepatice, anemii, stres, reumatism, reglarea tranzitului intestinal, afecțiunile de colon, mai ales cele însoțite de constipații (enterocolite, colite de fermentație sau putrefacție, constipații cronice de diverse etiologii), însă acţiunea ei este mult mai rapidă şi mai puternică.

Atenţie: Ca şi în cazul polenului şi al mierii, păstura nu poate fi folosită de către diabetici.

Informaţie preluată de pe site-ul Apidava

Si un interviu foarte interesant:

Din farmacia albinelor
Păstura, minunata soră a polenului
• de vorbă cu dl prof. Vasile Andriţoiu, apiterapeut, lector al Asociaţiei Naţionale pentru Terapii Complementare din România

– Domnule profesor, de ce este stupul o farmacie pentru oameni? – Pentru că albinele oferă oamenilor un veritabil izvor de sănătate, cu produse irepetabile prin sinteză: miere, polen, păstură, lăptişor de matcă, apilarnil, descăpăcitură, propolis, venin şi ceară. În afară de ultimele trei enumerate, celelalte sînt alimente revitalizante fără egal, recunoscute ca atare şi de legislaţia în vigoare. Toate la un loc dar şi fiecare în parte sînt şi veritabile medicamente. De subliniat că una dintre cele mai valoroase însuşiri ale acestora este asociativitatea nu numai cu alte produse apicole, ci şi cu orice terapie complementară sau cu orice tratament alopat, pe care le potenţează. – Ce boli pot fi prevenite prin consumul de produse apicole? – Alături de miere, curele cu polen sau păstură, cu durata de cîte o lună la fiecare 3-4 luni, sînt mai mult decît necesare. Dozele profilactice zilnice se stabilesc în funcţie de vîrsta consumatorului. Eu recomand ca între vîrsta de 1-3 ani să se ia 8 g polen sau 2 pastile de păstură, între 4-5 ani cîte 12 g polen sau 4 pastile de păstură, între 6-16 ani cîte 18 g polen sau 6 pastile de păstură, iar peste 16 ani cîte 25 g polen sau 8-10 pastile de păstură. Asociate mierii, de preferinţă poliflore, mierii propolizate cu sau fără apilarnil ori lăptişor de matcă, aceste doze menţin un metabolism optim, înlătură dezechilibrele de orice fel, consolidează sistemul imunodepresor, menţin un tonus fizic şi psihic ridicat, previn anemiile, leucemiile, calcemiile, bolile cardiovasculare, digestive şi intestinale, insomniile, nevrozele şi depresiile anxioase, apariţia adenomului de prostată, tumorilor, hepatitelor şi cirozelor, protejează împotriva infecţiilor virale şi imunizează aparatul respirator. – Care este valoarea alimentară a polenului şi păsturii? – Nici un proces biologico-fiziologic normal nu este posibil fără prezenţa a zece aminoacizi esenţiali, conţinuţi toţi în polen şi în păstură. Cîte alte alimente pot fi totodată naturale şi atît de complete? Dintre toate cîte s-ar putea spune, este bine să reţinem: albina "ştie" cu ce şi cît să-şi hrănească puietul mai bine decît ştiu oamenii să-i hrănească, la modul complet şi sănătos, pe copii. Niciodată, nici un laborator din lume nu va reuşi să realizeze vreun aliment atît de bogat. O cură anuală cu polen ori păstură se recomandă tuturor oamenilor sănătoşi, indiferent de vîrstă, ca o sursă inegalabilă de confort fizic şi psihic, de viaţa lungă şi sănătoasă. O cură cu aceste minuni ale stupului este, în definitiv, o operă de profilaxie. – Vă rog să şi argumentaţi acest lucru... – Voi da un singur exemplu, pentru copii: în perioada de creştere a sistemului osos (osteogeneza), vitaminele A, B, C, E şi PP acţionează eficient numai dacă în organism există suficiente cantităţi de cobalt, cupru şi calciu (iar asimilarea calciului condiţionează pe cea a magneziului), în prezenţa simultană a enzimelor şi a celor zece aminoacizi esenţiali. Or, în compoziţia lor, polenul şi păstura au toate aceste elemente. – Ce afecţiuni pot fi vindecate cu polen şi păstură? – Alături de propolis, păstura şi polenul sînt singurele produse apicole eficiente în tratarea diabetului. De la anemii, care se vindecă folosind păstura în jumătate din timpul necesar prin folosirea polenului, pînă la epilepsii, leucemii şi cancere, fără a mai aminti distrofiile, rahitismul, calcemiile (cu etapele acestora: hipocalcemia, spasmofilia şi osteoporoza), bolile de piele, digestive, respiratorii şi cardiovasculare. – Care sînt dozele pe care dv. le recomandaţi în terapie? – Folosite terapeutic, dozele de polen ori de păstură sînt altele decît cele utilizate profilactic, depinzînd de afecţiune şi de stadiul acesteia, de vîrstă, de sex, greutate corporală şi de existenţa unor alte afecţiuni simultane. De exemplu, anemiile se vindecă în 90 de zile luînd zilnic 10-15 pastile de păstură sau în 180 de zile luînd zilnic 20-30 g de polen. Dacă acestora li se asociază miere cu laptişor de matcă sau miere propolizată, timpul de vindecare se reduce la jumătate în ambele cazuri. Bolile digestive şi intestinale, de la colite la ulcere cu nişă, se vindecă în 30-40 de zile consumînd zilnic 2 linguriţe de polen sau 10 pastile de păstură, asociate cu alte produse apicole şi, după caz, cu unele ceaiuri. Bolile sistemului nervos se vindecă luînd doze zilnice de 15-40 g polen ori 5-20 pastile de păstură, dar efectele sînt mai rapide şi mai durabile dacă li se asociază propolis şi apilarnil sau lăptişor incluse în miere. – Îngraşă sau nu consumul de polen şi păstură? – Cele două produse, care adună într-un volum atît de mic o sumedenie de elemente nutritive şi principii vindecătoare, nu au cum să îngraşe. Dimpotrivă, ele pot fi folosite cu succes în slăbiri, prevenind anemierea prin abstinenţă dar şi în creşterile dorite în greutate, asigurînd metabolismului tot ce este necesar. Îngraşă zahărul, aluaturile şi proteinele animale – proteine saturate de gradul I, dar nu şi proteinele din polen sau păstură – proteine vegetale nesaturate de gradul II. (C.Iacob)

2 comentarii:

Angi Ghita spunea...

Foarte interesant. Chiar nu auzisem de pastura. Multumesc de informatie.

Anonim spunea...

Multumesc pt informatii!

Blog Archive